Bucuria tinerilor la hramul Catedralei Mitropolitane: „Să aleg să fiu sincer cu mine, cu alții și cu Dumnezeu”

Arhiepiscopia Iașilor Februarie 2, 2025   Autor: Flavius Popa

Ieri seară, în ajunul Întâmpinării Domnului, PS Damaschin Dorneanul a oficiat la slujba de Priveghere oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iași. Răspunsurile la strana dreaptă au fost date de Corul Chivotul „Chivotul” , iar la strana stângă Corul „Basileus” al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.

În această dimineață, sute de persoane și-au îndreptat pașii către mitropolie, participând la hramul istoric al Catedralei. Dumnezeiasca Liturghie, oficiată în cinstea praznicului împărătesc, a fost săvârșită de IPS Teofan, dimpreună cu PS Nichifor Botoșăneanul și PS Damaschin Dorneanul.

Tot astăzi este celebrată Ziua Mondială a Tineretului Ortodox, iar cu acest prilej, voluntarii ASCOR Iași, ATOR Iași, Asociația „Prietenii Sfinților Trei Ierarhi” și Studenți pentru viață - filiala Iași, au oferit răspunsurile la slujba arhierească. Sărbătoarea a fost instituită în iunie 1992, în cadrul celei de-a 14-a Adunări Generale a Syndesmos – Organizația Mondială a Tineretului Ortodox, primind atunci binecuvântarea Patriarhului Ecumenic Bartolomeu

Evenimentele, organizate de Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor, vor continua în această seară, de la ora 18.00, cu Acatistul Mântuitorului Iisus Hristos, care se va oficia la Catedrala veche „Sfântul Gheorghe”, și cu o conferință duhovnicească susținută de arhim. Nicodim Petre, în Sala „Iustin Moisescu” din incinta Ansamblului Mitropolitan, începând cu ora 18.30. 

Mesaj către tineri

În cuvântul rostit după citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Damaschin Dorneanul a vorbit despre marea sărbătoare și totodată, a transmis tinerilor prezenți câteva îndemnuri:

Dumnezeu vrea să vadă în noi oameni care gândesc drept, care gândesc limpede, oameni care au un gând care să fie binecuvântat de Dumnezeu și în care Dumnezeu să sălășluiască. Osebiți-vă de astfel de gândire care nu-i după Dumnezeu. Și dacă lumea spune că așa trebuie să trăim, dacă nu dai din coate ca să ajungi în față, nu ești bine văzut și nu ajungi nicăieri, noi să spunem „Nu vreau să fiu așa! Nu vreau să gândesc așa!”. Că Dumnezeu m-a învățat ca la răutate să răspund cu bunătate, că iubirea va câștiga! Nu în minciună trebuie să trăiești, și atunci când toți mint în jurul meu, să am curajul să spun adevărul. Și dacă oamenii se poartă în jurul meu cu vicleșug, pentru că sărmanii, din păcate,  așa au fost învățați să poată să supraviețuiască, eu să aleg să fiu sincer cu mine, cu alții și cu Dumnezeu. Dacă sunteți cu Dumnezeu, gândul la aceasta să vă fie, la cele care sunt adevărate, la cele care sunt de cinste, la cele ce sunt drepte, la cele care sunt curate, la toate care sunt vrednice de iubit la orice virtute și la orice laudă.

La finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Teofan le-a explicat credincioșilor cum pot ei să descopere taina prezenței lui Dumnezeu, precum bătrânul Simeon l-a primit pe Mântuitorul Hristos în brațele inimii lui:

Dacă Dumnezeu s-a lăsat purtat în brațele bătrânului Simeon, sensul sărbătorii de astăzi este acela că Dumnezeu, în smerenia sa, se lasă cuprins și de brațele sufletului, brațele inimii și brațele minții noastre. Cum se descoperă pentru creștini taina prezenței lui Dumnezeu în mâinile sufletului său? În primul rând, prin conștiința că suntem fii și fiice ale lui Dumnezeu. În al doilea rând, prin faptul că dobândim, cu ajutorul lui Dumnezeu, conștiința că suntem destinați a fi pecetluiți cu Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, și a dobândi puterea Duhului Sfânt în viața noastră. În al treilea rând, omul devine lăcaș al lui Dumnezeu atunci când el tinde spre măsura deplinătății lui Hristos, dobândind pe omul cel dinlăuntru, dobândind înnoirea duhului minții și îmbrăcându-se în omul cel nou, cel din Dumnezeu, zidit de El întru sfințenia adevărului. 

„Maica bisericilor moldave”

Catedrală Mitropolitană din Iaşi reprezintă o construcţie monumentală din veacul al XIX-lea, ridicată pe locul unde s-au aflat două biserici mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica Stratenia (sec. XVII), cea din urmă dărâmată special pentru a se face loc noului locaş de cult, mult mai mare şi încăpător. 

Hramul actualei Catedrale Mitropolitane, Întâmpinarea Domnului, fost preluat de la Biserica Stratenia. Decretul de întemeiere al sfântului locaş este semnat de domnitorul Ioan Sandu Sturdza din anul 1826, însă construcţia propriu-zisă se datorează Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Lucrările au început în anul 1833 și s-a lucrat intens până în anul 1841, însă în 1842 Mitropolitul Veniamin a fost silit să se retragă din scaun şi lucrările au fost întrerupte. Totodată, au apărut probleme serioase în legătură cu rezistenţa turlei, din pricina greutăţii cupolei centrale de mari dimensiuni, la data de 23 mai 1857 bolta centrală s-a prăbușit, biserica rămânând într-o stare precară. 

La stăruinţele Sfântului Ierarh Iosif Naniescu, autorităţile hotărăsc reluarea lucrărilor, iar la data de 15 aprilie 1880 s-a pus cea de-a doua piatră de temelie. În ziua de 23 aprilie 1887, catedrala a fost sfințită.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri